-Buna dragilor!
Astazi m-am gandit
sa va povestesc de un baiat chipes intalnit pe net.
Intr-o frumoasa zi
de duminica intru pe un site de socializare pentru a-mi perfectiona engleza si
a ma imprieteni. Ce credeti ca gasesc
acolo? O groaza de straini: americani, africani chiar si japonezi.
De cand eram mica
am iubit anime-urile foarte mult, acum m-am cam lasat de ele. N-am gasit acea
persoana care sa ma incante sa ma uit din nou … chiar si asa fiecare a trait in
vremea sa si a avut anumite lucruri de care a fost atasat sau pur si simplu au
fost prezente si ii spun povestea copilariei. Eu am avut anime-urile de
exemplu, imi placea modul in care ilustrau si binele si raul era ca si cum ar
exista o lupta neincetata intre ele, de asemenea erau si anime-uri romantice si
amuzate prezentate foarte realist.
Am mai
crescut inca un pic si am facut pasiune din limba japoneza la orice anime ma
uitam si adoram sa repet cuvinte si expresii.
In clasa a 9-a am fost la un curs de japoneza
doar doua ore ca atata am avut timp. Asa am
descoperit ca alfabetul lor se numeste Hiragana iar cuvintele se formeaza din
grupuri de sunete we,wa etc.
Am intalnit
si persoane noi fascinate de profesoara de japoneza si ora ei insa nimic
mai mult, dintre toti un tip s-a facut remarcat prin umorul sau, era dispus sa
zica orice ca sa atraga atentia, fetele radeau la tot ce ziceau indiferent daca
avea haz sau nu, m-am conformat si eu; oricare ar fi fost parerea noastra el
avea prietena asa ca nu se complica, tot un tip misterios ramane cu tenul
masliniu, parul ridicat si valvoi si o charisma incredibila.
Revenind la subiectul nostru, am vorbit pe
acel site un sfert de ora dupa care la un moment favorabil ma saluta un japonez
si asa incepem sa purtam o frumoasa conversatie.
Tipul arata foarte bine, era inalt, avea
patratele, avea cercel in ureche si o groaza de fete ce il iubeau si postau
poze cu numele lui. Avea 21 de ani, un zambet pretentios si urma sa termine
Academia de Marina.
Am vorbit vreo luna, si chiar ne
intelegeam foarte bine, cand dintr-o data imi spune sa ma adauge un amic, am
refuzat initial argumentand ca nu mi se pare ok, apoi tot a insistat si m-am
gandit ca un prieten nou ar fi bine venit.
Baiatul cel nou
avea 30 de ani, si o familie chiar si asa isi permitea sa risipeasca timpul
vorbind despre iubire cu alte fete. Imi pasa catu-si de putin de el deoarece
primului meu prieten japonez i-am spus ca pentru mine, el e cel mai important …
In final prietenul din prima zi s-a schimbat cand a vazut ca nu i-a mers treaba
cu tipul de 30 asa ca si eu am renuntat la amandoi, decat sa aud intruna ca are
treaba si celalalt ca ma iubeste, mai bine nu.
In concluzie, cand va imprieteniti pe net
aveti grija ca aparentele inseala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu